Tel: 0244/227550 | Fax: 0244/227033|primariavalcanesti@yahoo.com

Istoricul comunei

Istoricul comunei 2019-05-08T10:04:43+03:00

Istoria comunei Valcanesti, Prahova

Istoricul aşezării este în bună parte necunoscut.

Şi, deşi DGJPh (1897), cât şi MDGR (V, 753) consemnau că prin „1450 exista aici un schit de călugări”, nu ştim nici când ar fi luat fiinţă schimnicia (sau dacă a existat într-adevăr), nici cine a fost ctitorul şi nici măcar când s-a ruinat, sau a dispărut, sau când a luat fiinţă aşezarea ce dăinuie astăzi. În Dicţionarul geografic al Judeţului Prahova din anul 1897 se menţionează:”Vâlcăneşti, comuna rurală, plaiul Vărbilău. Nu se ştie cu siguranţă anul înfiinţării ei. Se ştie însă că pe la 1450 exista aici un schit de călugări”.

Pentru Trestioara se menţionează:”Trestioara, comună rurală, plaiul Vărbilău. Numele său derivă de la multa trestie ce este în comună şi s-a înfiinţat de mai bine de 200 de ani, după spusa bătrânilor”.

Originea toponimicului Vâlcăneşti este în legătură cu numele primului locuitor. O legendă locală spune că prima gospodărie pe aceste meleaguri a fost înjghebată de moş Vâlcu Vasile, crescător de animale.

Locuitorii de mai târziu s-au numit „moşneni”, care însemna oameni liberi înstăriţi şi erau cei din partea centrală a satului spre deosebire de cei din Brânzari care au fost clăcaşi pe moşia lui Dimitrie Păcurăţeanu, născut în Grecia. Cei din Trestioara au fost clăcaşi pe moşia lui Ghiţă Alexiu.

O parte din moşiile satelor noastre au aparţinut diferitelor mânăstiri. În dosarul numărul 39 „Bunuri publice în Tara Românească” din Arhivele Statului de la Bucureşti găsim că muntele de la Trestioara a fost vândut Mânăstirii Snagov în 1671 şi i-a aparţinut până în 1863 când au fost secularizate mânăstirile româneşti prin legea lui Cuza.

Atestarea documentară este consemnată în „Documente privind istoria României. Ţ.R.”, vol. V: la data de „luna iulie, 16 zile şi cursul anilor 7078 (1590)”, în care domnitorul „Io Mihnea voevod” (Mihnea Turcitul, a doua domnie 15 apr. 1585 – 19 mai 1591) judeca un litigiu între soţia lui Vlaicu din Vâlcăneşti şi popa Barbu hotărând: „… Dă domnia mea această poruncă a domniei mele popii Barbu şi cu fiii săi, câţi Dumnezeu îi va lăsa, ca să fie ocină în satul Vâlcăneşti, din partea lui Vlaicu de peste toată ocina lui, oricât se va alege, jumătate, pentru că a cumpărat-o popa Barbul de la Vlaicul petnru 1050 aspri (…)”.

Curios este că, spre sfârşitul veacului al XVIII-lea, „aşezarea” nu apărea semnalată în „memoriile” generalului Bauer, iar alte documente până în 1815, când este semnalată în „Istoria generală a Daciei…” a lui D. Fotino, nu cunoaştem. Analele parlamentare din 1831 specifică şi ele localitatea Vâlcăneşti, precizând că la acea dată avea 125 de familii, faţă de numai 78 cât avea Livadea Haimanalelor, sau de 310 familii ale Trestioarei (Ec. Zaharescu, Vechiul judeţ al Saacului, Cunoaşterea Prahovei, an. I, nr. 1/ian,. 1939, p. 83-84).

Situaţia ţărănimii s-a înrăutăţit după aplicarea Regulamentului Organic din 1831, datorită unei maniere nemaiîntâlnite pentru îndeplinirea clăcii şi îndatoririlor ţăranilor, generate de creşterea tot mai mare a comerţului cu cereale peste fruntariile ţării. În această situaţie, împotrivirea ţăranilor creşte, luând aspecte tot mai critice, iar ocârmuirea vremii trece la măsuri de reprimare pentru a le curma.

Astfel, la 19 mart. 1835, Ocârmuirea judeţului Săcueni, cu capitala la Bucov, prin ordinul nr. 1254, poruncea Subcârmuirii plaiului Teleajen să se deplaseze în satul Vâlcăneşti, ai cărui clăcaşi nu cedau cerinţelor arendaşilor de moşii şi să ia măsuri dure, iar „pă toţi acei neînţelegători să-i dojenească cu câte 25 toege la spate în vileagu(l) tuturor, iar pă toţi împreună să-i supue prin ajutoru(l) ei (sic!) către îndestularea arendaşului” (N.I. Simache, Noi contribuţii la studiul situaţiei ţăranilor după aplicarea Regulamentului Organic în fostul judeţ al Săcuenilor, Studii şi materiale privitoare la trecutul istoric al jud. Prahova, II/1969, p. 58).

În 1842, în Trestioara s-a ridicat biserică. Dicţionarele lui Moruzi şi Lahovari redau conţinutul pisaniei, în sensul că „s-a ridicat din temelie şi s-a înfrumuseţat cu zugrăveală şi cu toate (…) de Dinu Ghiţă (boierul din sat, Ghiţă Alexiu – n.n.) sau jupan Alexe Pescarul ot Ploiesci…”.

Năpăstuirea ţăranilor continuă, astfel că, după revoluţia de la 1848, prinzând puţin curaj, la 16 iulie vâlcăneştii se plâng ocârmuirii, conduse atunci de I. D. Negulici, împotriva arendaşului, cu care mai avuseseră de-a face, că i-a încălcat la socoteli.

N.A. Constantinescu semnala (în Inscripţii şi însemnări din Scorţeni, Bordeni şi satele vecine/jud. Prahova/, extras din BCMI, fasc. 100 şi 102/1939, Aşez. Tip. Datina românească, V.d.M., 1940, p. 7) înălţarea unei noi biserici, în 1853, de către Dim. Gh. Păcureţeanu.

DTSR (1872) menţiona localitatea ca având 1125 de locuitori.

După un sfert de veac DGJPh (1897), iar după alţi cinci ani MDGR (V, p. 642 şi 753) semnalau comuna Vâlcăneşti, specificând că mai are două cătune: Cârjari şi Trestioara, iar împreună aveau 1170 de locuitori, ce dispunea de 410 case de locuit. Se mai preciza că 222 de locuitori fuseseră împroprietăriţi în 1864.

Aceleaşi dicţionare, însă, menţionează Trestioara ca fiind comună în plaiul Vărbilău, „fără nici un cătun lipit”, cu 474 locuitori şi „90 de case”.

În toamna lui 1923 tribunalul prahovean înscria în registrul de firme Exploatarea de păduri şi petrolieră cu sediul principal în Ploieşti, dar cu o sucursală la Vâlcăneşti, proprietatea inginerului Ioan Sorescu (Arh. Naţ. Dir. Jud. Ph., Trib. Jud. Ph., S. II, dos. 3704/1923).

Tot în perioada interbelică, comuna Vâlcăneşti avea aceeaşi structură administrativ-teritorială (Cârjari, Trestioara şi Vâlcăneşti – reşedinţă) şi făcea parte din plasa Vărbilău, structură rămasă aceeaşi (mai puţin plasa) şi în urma HCM 1116/1968).

În perioada „sistematizării” ceauşiste (1975) satul Trestioara a fost propus pentru dezafectare, dar prin Decizia nr. 275/29 mai 1989 a Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Prahova, emise în baza Legii nr. 2/1989 comunele Vâlcăneşti şi Cosminele se reuneau sub denumirea: Vâlcăneşti-Cosminele având în componenţă satele: Vâlcăneşti (reşedinţă), Cosminele şi Drăghiceşti, celelalte sate, atât ale Vâlcăneştiului (Cârjari şi Trestioara), cât şi ale Cosminelor (Cosminele de Sus şi Poiana Trestiei) dispărând fără nici o explicaţie. Dar în 1990, Legea 2/1989 fiind abrogată situaţia a revenit la normal.